0729.449.911 Luni - Vineri, 10-18
0729.449.911 Luni - Vineri, 10-18

Despre imaginile de produs

Pentru că fotografiile produselor sunt deosebit de importante atunci când decideţi ce inel de logodnă să alegeţi, considerăm necesar să vă oferim mai multe detalii atât despre fotografierea bijuteriilor în general, cât și despre imaginile de produs 57Emozioni.
Fotografierea bijuteriilor și mai ales a celor din aur alb, placate cu rodiu, este una dintre cele mai dificile sarcini pe care o poate primi un fotograf. Sunt două motive care stau în spatele acestei afirmaţii:
  • Sunt obiecte de dimensiuni foarte mici dar la care detaliile sunt extrem de importante. Ca atare, trebuie obţinută o claritate foarte ridicată, pentru ca dumneavoastră să vedeţi cât mai exact cum arată produsul pe care urmează să îl achiziţionaţi.
  • Placarea cu rodiu face aurul să fie foarte strălucitor, ceea ce din punct de vedere estetic este minunat, dar, atunci când este vorba despre a fotografia o astfel de bijuterie, lucrurile se complică foarte mult. Practic, suprafaţa inelului se comportă ca și o oglindă. Astfel, dacă imaginile ar avea o rezoluţie suficientă, aţi ajunge să il cunoașteţi pe fotograf, să observaţi camera foto, luminile și studioul, toate reflectate pe suprafaţa inelului. Alternativ, pentru a evita aceste reflexii, inelul poate fi fotografiat în interiorul unui cort alb, din pânză. Nici aceasta nu este o variantă foarte fericită, pentru că lipsa totală a reflexiilor conduce la lipsa volumetriei în imagine. Practic, bijuteria ar părea destul de plată, nu i s-ar desluși formele.
Din cauza dificultăţilor în realizarea unor imagini de calitate, foarte multe magazine au optat pentru utilizarea unor imagini generate cu ajutorul computerului, pe baza așa-numitelor randări 3D. În principiu, este destul de ușor să recunoașteţi un site care utilizează astfel de imagini pentru a iși prezenta produsele. De cele mai multe ori de exemplu, dacă vă veţi uita cu atenţie la diamantele inelelor de logodnă, veţi observa faptul că mai multe inele au diamante care arată identic în poză, având exact aceleași reflexii. Acest lucru nu se poate intâmpla atunci când este vorba de fotografii reale ale produselor.

Pentru că noi considerăm că este extrem de important să redăm o imagine cât mai clară a bijuteriei pe care urmează să o achiziţionaţi, am decis să utilizăm doar imagini bazate pe fotografierea produsului real. Veţi sesiza de exemplu, faptul că atunci când vă uitaţi pe pagina de inele de logodnă, aproape că nu sunt două inele la care diamantul să arate la fel în fotografie. Deși sunt toate diamante transparente, unele dintre ele par mult mai întunecate, altele par mult mai luminoase. De ce? Pentru că în funcţie de construcţia monturii din aur, în interiorul diamantului se reflectă mai mult sau mai puţin din corpul monturii și pătrunde mai multă sau mai puţină lumină. Eventualele tente aparente de culoare ţin practic de modalitatea de iluminare și de reflexiile produse în interiorul pietrei. Toate diamantele 57Emozioni, privite cu ochiul liber, vor fi văzute ca fiind transparente.

În ceea ce privește imaginile de produs pe fundal alb, partea din aur a inelului a trecut printr-o procesare complexă realizată după fotografiere. În opinia noastră, scopul acestora este de a vă comunica într-un mod cât mai corect formele și profunzimile fiecărei piese. Pe de altă parte, fotografiile de detaliu în care inelul este purtat de un fotomodel vă oferă și aspectul bijuteriei în mediul natural. 
De asemenea, utilizarea fotografiilor reale ne permite ilustrarea corectă a proporţiilor: astfel, atunci când pentru un model de inel de logodnă aveţi posibilitatea de a alege dimensiuni diferite ale pietrei, trebuie să știţi că am fotografiat inele diferite cu exact acele dimensiuni ale pietrelor ca și cele prezentate pe site. În practică, multe magazine utilizează imagini în care proporţiile sunt alterate cu ajutorul programelor de editare foto iar acest lucru conduce la o prezentare mai puţin corectă a produsului.

În ceea ce privește proporţia dintre dimensiunea componentei metalice a inelului și cea a diamantului, trebuie să știţi că toate piesele din imaginile și înregistrările video de pe site-ul nostru sunt măsura 50. De ce considerăm necesar să precizăm acest lucru: pentru că în mod evident, în cazul unui inel cu o măsură mai mică, piatra va părea mai mare comparativ cu imaginea de pe site în timp ce dacă ne uităm la un inel cu o măsură mai mare decât cea utilizată de noi pentru realizarea fotografiilor, piatra va părea mai mică în comparaţie cu restul inelului. Pentru o informare corectă vă rugăm să studiaţi dimensiunile aproximative ale diamantelor naturale precizate pe site. Ele apar în pagina fiecărui produs și se actualizează odată cu alegerea unei alte dimensiuni a pietrei.